ANAF vinde o mașină cu un preț de doar 400 de euro

Autor: Adrian Somai 02 mart. 2023 Știri auto

Nu ești deloc pretențios și tot ce îți dorești este o mașină cu care să te poți deplasa din când în când prin oraș? Sau poate te gândești la recondiționarea unei mașini care a ieșit din producție de aproape două decenii, de ce nu?! Nici nu mai contează, cert este că ANAF a publicat un anunț care are în prim plan un autoturism Volkswagen Lupo.

Agenția Națională de Administrare Fiscală anunță, așadar, scoaterea la licitație a unui autoturism Volkswagen Lupo 6XSCAUX01, evenimentul urmând a fi organizat în data de 22 martie. Lăsând la o parte starea proastă în care se află mașina, prețul pe care îl cer cei de la ANAF este unul ridicol de mic. Mai exact, vorbim despre un preț de numai 2.015 lei, fără TVA.

Mașina a fost fabricată în anul 2001, este de culoare neagră și are două uși. Așa cum se poate observa și din fotografii, nu se află în cea mai bună stare, nefiind păstrată în condiții prea bune de ani buni, cel mai probabil. Este echipată cu o unitate de motorizare pe benzină, cu o capacitate cilindrică de 999 cmc. Mașina este înscrisă în circulație și are reviziile tehnice efectuate, precizează reprezentanții ANAF.

Preț de chilipir pentru o mașină la mâna a doua

Cei interesați de oferta celor de la ANAF trebuie să știe că pot depune o ofertă de cumpărare cu cel puțin o zi înainte de data licitației, care va fi organizată în 22 martie. Alături de oferta de cumpărare, ANAF precizează că mai este nevoie de dovada plății taxei de participare sau a constituirii garanției sub forma scrisorii de garantie, reprezentând 10% din prețul de pornire al licitației.

Pentru un pasionat al brandului german, oferta VW s-ar putea dovedi a fi o afacere de neratat. Cu niște cheltuieli nu foarte mari, mașina poate fi adusă într-o stare mult mai bună decât în prezent. În plus, își va putea face treaba la volanul ei atunci când va avea nevoie!


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: Captura foto Facebook - ANAF


Adrian Somai
Adrian Somai
Am studiat cursurile Facultății de “Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori” din cadrul Academiei de Studii Economice București. Lucrez în presă de mai bine de cinci ani, colaborând de-a lungul vremii cu diverse publicații precum Ziarul de Sport, Cars.ro sau Manager.ro. Mi-a plăcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide